Îndepărtarea azbestului

Azbestul este o denumire generică a unuia din grupurile de silicaţi minerali care prezintă o structură specială, fibroasă. În structura moleculei sale, alături de oxidul de siliciu, se mai află, de exemplu, fier, magneziu, calciu, sodiu. Structura azbestului constă din fibre deosebit de subţiri, cu diametre mai mici de o miime de milimetru. Denumirea sa provine din grecescul azbestos, care înseamnă „nu arde” sau „nepieritor”.

Se pot deosebi mai multe tipuri importante de azbest: azbest alb (crisotil), azbest albastru (crocidolit), azbest brun (amozit). Aceste minerale se întâlnesc practic pe tot globul, până şi pe suprafaţa pământului.

Cele mai importante zăcăminte sunt în Canada, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi în Africa de Sud. Utilizarea azbestului în secolul trecut a fost în puternică creştere până prin anii 1970, după care însă a intrat în scădere. Reducerea utilizării sale se datorează faptului că inspirarea fibrelor de azbest afectează în mod grav sănătatea, motiv pentru care începând din 01 ianuarie 2005 este interzisă comercializarea acestuia, iar utilizarea, reciclarea şi îndepărtarea sa este reglementată de norme severe şi condiţionată de existenţa autorizaţiilor.

Produse caracteristice confecţionate din azbest: materiale ignifuge, garnituri şi ambalaje, filtre, ferodouri şi ambreiaje, produse din azbociment (eternit), precum şi tencuieli cu conţinut de azbest destinate să protejeze împotriva focului, căldurii, zgomotului.

În industria constructoare pot fi diferenţiate două feluri de produse din azbest: cu legare puternică (de obicei cu o greutate volumetrică mai mare de 1 t/m3 – cum sunt produsele din azbociment, eternit) şi cu legare slabă (cu o greutate volumetrică mai mică de 1 t/m3 – cum ar fi azbestul difuz).


Îndepărtarea azbestului

În Europa Occidentală firmele care se ocupă de îndepărtarea azbestului nu pot continua o astfel de ocupaţie fără a avea o pregătire specială şi documente care să ateste acest lucru, datorită consecinţelor dăunătoare pentru sănătate.

Personalul nostru dispune de certificatele internaţionale necesare efectuării lucrărilor de îndepărtare a azbestului, iar cele mai bine de 200 de proiecte duse la bun sfârşit în Europa Occidentală, la care se adaugă şi cele din ţara noastră, dovedesc că astăzi DRYCON Hungary Kft a devenit lider pe piaţa îndepărtării azbestului din Ungaria.

Societatea noastră dispune de maşini, utilaje, exhaustoare, aspiratoare cu sistem închis, etc., care corespund şi celor mai exigente prevederi occidentale.

Serviciile noastre
  • Întocmirea registrului azbestului, măsurătorilor, documentaţiei
  • Îndepărtarea izolaţiilor cu azbest difuz
  • Îndepărtarea şnururilor şi flanşelor din azbest
  • Îndepărtarea acoperişurilor din azbest